Implinirea in cariera sau statutul de parinte?

Implinirea in cariera sau statutul de parinte?
Implinirea in cariera sau statutul de parinte?

Ambele atitudini contin cateva contradictii interne. Societatea moderna continua sa ofere alternative atat pentru munca cat si pentru statutul de parinte; etica libertatii personale concureza cu etica munci, iar decizia de a nu avea copii este in continua crestere.
Totusi exista cateva diferente intre etica muncii si etica statutului de parinte. Munca e orientata din ce in ce mai mult spre factori externi, adica pe recompense, salariu, etc, iar statutul de parinte e bazat pe motivatii intrinsece.
Tendintele moderne in rolul de parinte au intarit sursele de motivatie intrinseca, de vreme ce, in termenii motivatiei externe, a fi parinte devine din ce in ce mai costisitor. Copii sunt o sursa majora de costuri si obligatii financiare.
O alta diferenta consta in faptul ca societatea are mult mai multa nevoie de iluzia statutului de parinte decat iluzia muncii. Societatea nu are nevoie ca toti membri ei sa lucreze la randament maxim. Exista multe stimulente prin care majoritatea pot fi convinsi sa lucreze suficient de mult pentru a realiza tot ceea ce e necesar. Cu alte cuvinte, societatea nu se va destrama daca un numar mare de persoane simt uneori ca mai degraba ar face altceva decat sa lucreze. Dar societatea s-ar confrunta cu probleme severe daca un numar mare de persoane ar decide sa-si abandoneze copii sau daca ar decide sa nu mai aiba copii.
Decizia de a avea sau nu copii este mult mai optionala decat cea de a munci sau nu. Oamenii lucreaza indiferent de emotiile pe care le incearca fata de munca, dar societatea ar fi in pericol considerabil daca lumea ar incepe sa creada ca nu are sens sa fii parinte.
A treia diferenta se refera la rezultat. Oamenii sunt destul de dispusi sa astepte pentru a se putea realiza, dar devin stresati daca aceasta promisiune nu se indeplineste in momentul propus. La sfarsitul mai multor ani de munca, multe persoane nu simt ca ar fi realizat ceva important, natura muncii moderne nu lasa majoritatii persoanelor un produs concret pe care sa il poata considera rezultatul muncii lor. Exista, desigur, si exceptii.
In schimb, dupa mai multi ani poti sa spui ca ti-ai crescut copiii de care te leaga emotii puternice si care sunt un motiv de mandrie pentru tine. Oamenii obisnuiesc sa se gandeasca cu placere la experientele pe care le-au avut crescandu-si copiii, uitand stresul, greutatile si sacrificiul. Chiar si in cazul in care amintirea cresterii copiilor nu e tocmai placuta, rezultatul- relatia cu copilul deja adult- poate da senzatia ca efortul depus a avut sens.
Mitul implinirii este sustinut cel mai eficient prin metoda proiectarii sale in viitor. Nasterea si cresterea copiilor reuseste sa amane implinirea, mentinand mai mult timp promisiunea vie. In cazul carierei, persoana atinge apogeul carierei sale pe la 40 de ani. Astfel, pe la mijlocul vietii, cele mai multe persoane vor trebui sa se impace cu limitele acesteia. Dar tocmai aceasta este varsta la care rolul de parinte incepe sa dea roade. Astfel, chiar din mai multe motive, rolul de parinte poate fi mult mai bine reconciliat cu promisiunea implinirii decat munca. Chiar si la batranete oamenii pot obtine satisfactie si placere din viata copiilor lor, iar nepotii poarta promisiunea unor mari succese. Dar visele grandioase legate de realizari profesionale sunt de obicei zadarnicite inainte de implinirea varstei mijlocii.

De ce se ajunge la despartire

De ce se ajunge la despartire
De ce se ajunge la despartire

El si ea s-au intalnit, s-au indragostit nebuneste unul de celalalt si au inceput o frumoasa poveste de dragoste. La inceput totul era minunat, fluturasii zburdau linistiti, dorul durea fizic si viata avea sens doar in prezenta persoanei iubite. Apoi timpul a trecut, focul s-a domolit, s-au obisnuit unul cu celalalt si au inceput sa-si obseve unul altuia defectele. Dezamagiti pe de o parte ca "nu mai este ca la inceput" si pe de alta parte ca "nu esti asa cum mi-am imaginat", au inceput sa se certe, sa puna presiune unul pe altul ca sa se schimbe, crezand ca, astfel vor readuce inapoi flacara de la inceput. Dar, evident, nu aceasta este calea... Anii au trecut, frustrarile si resentimentele s-au acumulat, prezenta celuilalt a devenit prilej de nemultumire si de iritare si, astfel, relatia a devenit un teatru de razboi, ajungandu-se la abuz psihic si fizic, iar apoi la inevitabila despartire.
In trei fraze am descris realitatea din multe relatii pe care le vedem in jurul nostru. De ce ajungem aici?

In primul rand, confundam indragostirea cu iubirea. Pentru ca o relatie sa dureze este nevoie de mult mai mult decat fluturasii de la inceput. Avem nevoie de compatibilitate la nivel de credinte, valori, principii, stil de viata. Avem nevoie sa ne cunoastem pe noi insine si sa stim ce fel de personalitate vrem langa noi pe termen lung.

In al doilea rand, trebuie sa intelegem ca atractia fizica si pasiunea sunt trecatoare, insa cel mai important lucru este sa iti placa de cel de langa tine ca om: cum gandeste, cum se comporta, ce atitudine si ce aspiratii are in viata.

In al treilea rand, intelege ca nu poti sa schimbi pe nimeni. Chiar daca cineva iti face pe plac doar ca sa fie liniste, la un moment dat se va satura sa tot faca compromisuri pentru tine. Iar cand frustrarea se acumuleaza, resentimentele cresc si nu mai poate fi vorba de armonie si iubire.

In al patrulea rand, nu lua decizii pe termen lung sub imperiul emotiilor de moment. Atunci cand esti indragostit pasional de cineva este ca si cum ai fi drogat, dar efectul trece...Traieste-ti pasiunea, dar ai rabdare sa vezi ce ramane dupa ce aceasta trece.

Si nu in ultimul rand, nu sta intr-o relatie daca tot ce te leaga de o persoana sunt amintirile si nimic prezent. A fost frumos atunci, dar poate nu sunteti compatibili ca personalitate. Iesi din acea relatie inainte sa se transforme intr-o relatie toxica sau distructiva. Da-ti o noua sansa, insa de data asta, alege cu inima dar mai ales cu mintea.
Sursa: Puterea ta interioara- Ursula Sander

Copilul nedorit

Copilul nedorit
Copilul nedorit

Cine poate afirma ca un copil nedorit in mod constient de catre parinti nu este un copil iubit? Va fi poate un copil neasteptat, obiectul unei afectiuni deosebite, tocmai pentru ca existenta lui, nefiind planificata, e ceva miraculos. Cel care nu a fost dorit are sansa de a se crea din propria-i dorinta. Va fi mai putin constrans, pentru ca nu s-a nascut ca sa raspunda asteptarii altcuiva, nevoii altcuiva.

Femei vs. barbati

Feminin si masculin
Sau lungul drum prin circumvolutiuni spre inima


Citesc tot felul de reviste destepte ca femeile sunt de pe Venus si barbatii de pe Marte. Cum Doamne iarta-ma, in aceste conditii sa ne impacam, cand problema s-a dilatat in asa hal incat a luat proportii cosmice iar odata cu ea, a expandat brusc si suferinta noastra in amor.

Misteriosi cercetatori de la cateva importante, dar la fel de misterioase institute de cercetari, au gasit, insa, explicatia. Oamenii de stiinta au studiat un lot reprezentativ de cetateni de ambele sexe, le-au atasat electrozi la cap si au stat cu ochii in monitoare sa vada cum clipocesc diverse zone ale creierului, cand cobailor li se puneau intrebari pe cat de cruciale, pe atat de nimicitoare de genul "ce culoare avea rochia nevestei la ultimul party", "in ce mana tine telecomanda si de ce", "cate minute a durat ultima partida de sex si daca s-a intamplat anul acesta", pe unde si-a lepadat subiectul sosetele murdare - cu 3 variante de raspuns, pentru a evita incingerea circuitelor, caci, de, echipamentul a costat ceva bani. Concluzia la care s-a ajuns este zguduitoare: barbatii gandesc altfel decat femeile. In mod ciudat, acelasi lucru l-am auzit de la vecina mea, femeie simpla, dar cu experienta bogata si doua mariaje duse la bun sfarsit. "Baga de seama ce-ti zic, omul si muierea gandeste diferit!"
Concluzie transanta, investitie minima, "cercetare" traita pe propria piele.
La barbati, emisferele cerebrale se conecteaza pe rand, ceea ce nu le permite, zice-se, spre deosebire de femei, sa se gandeasca la zece lucruri concomitent. Cand barbatul se apuca sa bata un cui, creierul lui, mai exact emisfera conectata, subtitreaza in felul urmator actiunea: iata cuiul, iata ciocanul, distanta- aproximativ 30 cm, unghiul de 90 grade, viteza optima- 200 la ora, vant Nord Est... si ciocanul nimereste cuiul...o data, de doua ori, de.. Daca femeia are proasta inspiratie sa apara taman atunci in cadrul usii si sa-l intrebe daca a dus gunoiul sau ce parere are despre tablourile lui Picasso, din perioada "roz", se va alege cu un urlet drept raspuns si va trebui sa dea fuga urgent dupa gheata si pansamente. O femeie n-o sa inteleaga de ce barbatul nu reuseste sa-si faca treaba si sa dea in acelasi timp un raspuns civilizat.
Caci ea este in stare sa desfasoare fara probleme o activitate febrila si multilaterala in acelasi timp. Sa urmareasca telenovela preferata la televizor in timp ce toaca morcovi pentru ciorba, sa vorbeasca la telefon cu mama si sa-l monitorizeze cu coada ochiului pe ala micu, intervenind prompt atunci cand acesta incearca sa scobaesca in prize ca sa scoata porcusorul din perete. In schimb barbatii sunt mai buni la sah (slaba consolare) si tot printre ei gasesti si cel mai mare numar de genii. Femeile au un creier mai usor cu vreo 12%, dar e mai bine irigat, de vreo 1,3 ori mai mult decat cel al barbatilor. Cand nu doarme, femeii ii duduie ambele emisfere si un barbat care nu se tireaza la timp cunoaste rezultatul.
In cazul femeii, procesele de gandire par mult mai eficiente daca sunt insotite de senzatii tactile. Daca pune mana pe tine, las-o ca asa gandeste mai bine.

De cate ori n-am asistat in pauzele de cafea cu fetele la discutii de genul : "Uite-o si pe aia! Nu e nici vreo frumusete, nici prea isteata, dar ai vazut ce barbat are? O tine in puf ca pe o regina."Si isi pecetluiesc revolta cu perla intelepciunii stramosesti: "prost sa fii, noroc sa ai!"

Le intelegem, le compatimim. Avem pregatita cate o pastila de bilicol pentru fiecare. Sa ramanem, insa, la subiectul propus si sa nuantam un pic. E chiar atat de proasta o femeie care ajunge sa fie tratata ca o regina? Si uite ca ea, gasculita, a reusit. Si-a infipt steguletul castigator pe feuda unui exemplar masculin de cea mai buna calitate. Poate ca intelepciunea si nu prostia i-a dictat sa nu trateze relatia cu un barbat ca pe un concurs "Cine stie castiga". Si ca pentru a-l atrage intr-un joc de lunga respiratie e mai nimerit sa se tina de partitura ei si sa nu preia replicile partenerului. De ce sa vrei sa-ti demonstrezi cu tot dinadinsul muschii, din moment ce-ti doresti ca barbatul de langa tine sa se desfasoare cat mai plenar si concret in rolul de aparator spate-lat, umar protector, stalpul familiei... Ii tai din start motivatia si avantul. Se va intreba: daca esti atat de puternica, ce caut eu aici? Nu crezi ca barbatul trebuie sa simta ca are un rol alaturi de tine?
Barbatul vrea sa fie el cel puternic, e in firea lucrurilor, nu mai e demult un secret. Spre asta il impinge memoria ancestrala. Milenii la rand, el a exersat rolul de razboinic si vanator. De aici i se trag tantosenia de cocos si apucaturile de piroman, ce erup la fiecare iesire la iarba verde cu gratar. E atat de greu sa-i lasi lui sulita si chibritul? Cum s-ar simti un barbat care, dupa trei zile de mars fortat si panda prin tufisuri, intra fara sa se stearga pe picioare in pestera si iti tranteste triumfator un mistret invins, e adevarat, cam sfrijit, iar tu in loc sa-i sari la gat fericita, te apuci sa-l cicalesti: "pai de ce-a durat atata?" , cand tu harnicuta, ai apucat sa faci un million de trebi , ai bagat la afumatoatre trei mamuti doborati de tine si-ai casapit si un leopard prin zona, ca sa ai si tu material de o fusta? Cu ce sentimente va pleca omul la vanatoare data viitoare? Te-ai gandit?
Asa incepe sa scartaie fericirea conjugala. Barbatul se simte pe zi ce trece tot mai inutil. Consoarta pare sa se descurce excelent si fara el. El ii arunca pe sub arcadele puternic boltite priviri pline de resentiment. Ea nu se mai opreste din cicaleala, aratand o desconsiderare de-a dreptul criminala fata de stradania lui. "Draga, nu te supara, dar marmota sau mistretul ce-o fi chestia aia pe care ai adus-o, arata cam suspect. Nu mirosea prea bine asa ca am aruncat-o la catei... Lasa ca avem carne destula, m-am ocupat eu! Hai spala-te pe maini ca se raceste masa". Atunci de ce sa se mai mire gospodina ca sezonul de iarna il va gasi in pestera vecinei? Nu-l vor opri nici lacrimile, nici reprosurile, nici fustita cocheta din piele de leopard. Si ca-ntr-adins, trofeele aduse de el la picioarele altei femei vor fi mai mari ca niciodata, mai grase si calitate extra.
Ati observant ca "prostutele" nu prea sunt parasite de barbati?

"Cum s-o las cand e atat de plapanda si neajutorata, ca un pisoias in ploaie? Nu ma lasa inima. Fara mine e pierduta!" Iata supremul extaz al barbatului, pe care femeia a reusit sa-l bage in papucii moi ai mariajului. Razboiul e nedrept. Asa ca adesea cele care par "lesinate" ori "gasculite" sunt, de fapt istetele care vor avea intotdeauna castig de cauza.

Dar daca natura a fost cruda cu tine si nu ti-a dat o "ingenuitate" nativa, ci dimpotriva, te-a inzestrat cu doua emisfere cerebrale bine irigate ce ti-au permis sa termini doua facultati si sa te pricopsesti cu o slujba bine cotata si cu un cont in banca, atunci pentru numele lui Dumnezeu, foloseste-ti materia cenusie intr-un mod inteligent! Atat de versata in jocurile sociale, fermecatoare in negocieri, abila in a impinge proiecte in fata a zeci de comisii, profesionista pe toate partile, femeia de azi, uita sa-si lase in cui, la intrarea in casa, blana de animal feroce. Uita ca abia acum intra pe teritoriul care este cu adevarat al ei si ca rolulile in acest spatiu au fost repartizate de la bun inceput chiar de ea. De ce sa planga atunci ca barbatul zace pe canapea in fata televizorului, letargic si dezinteresat,si asteapta sa fie servit , cand dintru inceput femeia si-a tras toate partiturile de om puternic, descurcaret si care le stie si le face pe toate bine mai bine ca oricine altcineva? Barbatul a ramas in rolul de observator pasiv, care are o vaga reprezentare a ceea ce se intampla in casa. Cu care aveti, insa, o vesnica dilema: sfasietoarea problema a oportunitatii pozitiei capacului de wc.

Habar n-am de ce in fond, suntem atat de chinuite de aceasta rezolvare a diferentelor ireconciliabile dintre noi si ei.
Pai v-ati gandit vreodata cat de liniara ar fi viata noastra fara aceasta distanta intre femei si barbati, ca de la Marte la Venus?
Si cam de ce-ar trebui sa ne impacam?
Credeti-ma pe cuvant, fetelor: conflictul are frumusetea lui.
Si cum organismul unei femei contine o cantitate de 5 ori mai mare de aur decat cel al barbatilor, nu lasati sa va scape tezaurul din casa, dragii mei!


Sursa:"Pretuieste viata"- Andreea Marin




Promovare

 • Colegiul Psihologilor din Romania
www.copsi.ro
Bun simt si echilibru in profesia de psiholog.


Convertor valutar

Cabinet de psihoterapie si hipnoza clinica Psiholog Psihoterapeut Teodora Meghesan, consiliere, terapie, tratamente, tehnici, fobie, depresie, anxietate, psihoterapie psihologica Oradea Alimente pentru trup si minte, Atitudinea este totul, Autosugestia, Cabinet de consiliere psihologica Oradea, Cabinet de psihoterapie Oradea, Cabinet Hipnoza Oradea, Cabinet Psihorelax Oradea, Caractere si comportamente, Cauzele subtile ale imbolnavirilor, Ce este psihoterapia, Cere ajutor, Cine poate beneficia de psihoterapie, Complexul de inferioritate, Complexul de superioritate, Consiliere pentru adolescenti, Consiliere pentru adulti, Consiliere pentru angajati, Consiliere pentru pensionari, Consiliere si orientare in cariera, Consilierea de cuplu, Consilierea durerii doliului, Consilierea persoanelor varstnice, Cum decurge prima sedinta de psihoterapie, Cum te poate ajuta psihologul, Dependentele copiilor si tinerilor, Depresia, Despre frica, panica si ingrijorari, Dezvoltare personala, Frica de moarte, Gestionarea emotiilor, Hipnoterapia, Hipnoterapia si anxietatea, Hipnoterapia si depresia, Hipnoza, Hipnoza Ericksoniana, Hipnoza in terapia ostilitatii si a maniei, Hipnoza in tulbur─ârile conduitei alimentare, Hipnoza in tulbur─ârile psihosomatice, Hipnoza medicala, Hipnoza medicala, Inductia hipnotica, Managementul anxietatii, Managementul depresiei, Managementul furiei, Metafore terapeutice, Nevoia de mangaieri, Nevroza, Oferta si pret, Practici pentru a deveni fericiti, Preia controlul asupra vietii tale, Psihanaliza si spiritualitate, Psihocardiologie, Psihosomatica, Psihoterapia adolescentului, Psihoterapia familiei, Psihoterapia familiei,Psihoterapia femeilor insarcinate, Psihoterapia traumei, Psihoterapie de cuplu, Psihoterapie de cuplu, Psihoterapie individuala, Psihoterapie individual─â, Psihoterapie la domiciliu, Psihoterapie online, avantaje si dezavantaje, Psihoterapie Ortodoxa, Respectul de sine, Sanatate si frumusete, Sanatatea creierului, Schimbarea gandirii, Serviciile cabinetului de psihoterapie, Starile sufletesti, Tehnici de relaxare, Terapia dependentei, Terapia subconstientului, Terapia suferintei, Terapie prin credinta, Tulburari afective, Tulburari hipocondriace, Tulburarile alimentare, Tulburarile anxioase, Tulburarile de personalitate, Tulburarile de somn, Virtutile terapeutice ale culorilor , dezvoltare, personala, adulti, consilierea, persoanelor, oncologice, consilier, autocunoastere, consiliere, vocationala, consiliere, informare, parinti, persoanelor cu cancer, psihoterapia, criza varstei de mijloc, cauzele subtile ale bolilor,durere sufleteasca ................................................................................................................................................................................................................................................................. Realizare pagini web, imagine, publicitate si promovare online www.groupromo.ro